Perfecționismul relațional la femei

𝐷𝑢𝑝𝑎̆ 𝑝𝑜𝑠𝑡𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑎𝑛𝑡𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑟𝑎̆ 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑢𝑚 𝑏𝑎̆𝑟𝑏𝑎𝑡̦𝑖𝑖 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑙𝑒𝑐𝑡𝑢𝑎𝑙𝑖𝑧𝑎𝑟𝑒𝑎 𝑐𝑎 𝑠𝑐𝑢𝑡 𝑖̂𝑚𝑝𝑜𝑡𝑟𝑖𝑣𝑎 𝑣𝑢𝑙𝑛𝑒𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙𝑖𝑡𝑎̆𝑡̦𝑖𝑖, 𝑚𝑢𝑙𝑡̦𝑖 𝑑𝑖𝑛𝑡𝑟𝑒 𝑣𝑜𝑖 𝑚𝑖-𝑎𝑡̦𝑖 𝑠𝑐𝑟𝑖𝑠, 𝑖̂𝑛𝑡𝑟𝑒𝑏𝑎̂𝑛𝑑: „𝐷𝑎𝑟 𝑓𝑒𝑚𝑒𝑖𝑙𝑒? 𝑆̦𝑖 𝑒𝑙𝑒 𝑓𝑜𝑙𝑜𝑠𝑒𝑠𝑐 𝑐𝑒𝑣𝑎 𝑠𝑖𝑚𝑖𝑙𝑎𝑟?”

𝐑𝐚̆𝐬𝐩𝐮𝐧𝐬𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐚. Femeile au propriile lor mecanisme de protecție. Și, la fel ca bărbații, ele fug uneori de emoțiile lor, de durere, de vulnerabilitate, dar într-un mod diferit. De multe ori, această fugă ia forma 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 sau a unei liste bine structurate de „cerințe” care par să reflecte standarde înalte, dar care, în realitate, ascund o teamă profundă de a mai fi rănite.

𝐏𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐧𝐞 𝐢̂𝐧𝐝𝐞𝐩𝐚̆𝐫𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞

Într-o lume în care femeile devin din ce în ce mai educate, mai independente și mai “lucrate” din punct de vedere personal, perfecționismul relațional devine o capcană subtilă, dar profundă. Femeile știu ce vor, își cunosc valoarea, știu ce aduc la masă. Sunt carieriste, merg la sală, jonglează între joburi, își cresc copiii singure și reușesc să își țină vie flacăra propriei dezvoltări interioare. Dar cu toate acestea, uneori, aceste așteptări ridicate devin o barieră în calea conexiunii reale.
Femeia modernă nu doar că știe ce vrea, dar are și curajul să întrebe: „𝐖𝐡𝐚𝐭 𝐝𝐨 𝐲𝐨𝐮 𝐛𝐫𝐢𝐧𝐠 𝐭𝐨 𝐭𝐡𝐞 𝐭𝐚𝐛𝐥𝐞?” Este o întrebare care sugerează echilibru, egalitate, dar care, de multe ori, ascunde o listă lungă de cerințe. Cerințe care, în loc să deschidă ușa către intimitate, creează o distanță.

𝐂𝐡𝐞𝐜𝐤𝐥𝐢𝐬𝐭-𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐮𝐧 𝐜𝐚𝐬𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞

Când vine vorba de a-și reface viața, femeile de astăzi au un checklist detaliat:
• E provider?
• Este “lucrat” în terapie?
• Este disponibil emoțional?
• Are un corp fit?
• Este commited și prezent lângă mine?

𝐀𝐜𝐞𝐬𝐭 𝐜𝐡𝐞𝐜𝐤𝐥𝐢𝐬𝐭 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞, 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐧𝐞, 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐢𝐭. El reflectă dorința unei femei de a găsi un partener matur, echilibrat, care să fie pe aceeași lungime de undă. Dar, pe măsură ce checklist-ul devine mai sofisticat, 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐢𝐬𝐜𝐚̆ 𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞𝐯𝐢𝐧𝐚̆ 𝐮𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐜𝐞𝐬 𝐝𝐞 𝐨𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞. Bărbatul nu mai este văzut ca o persoană, ci ca o colecție de trăsături de bifat.
Această tendință, deși bine intenționată, ne îndepărtează de esența relaționării – aceea de a conecta două inimi, două suflete, imperfecte și vulnerabile.

𝐏𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥: 𝐬𝐜𝐮𝐭 𝐬𝐚𝐮 𝐛𝐚𝐫𝐢𝐞𝐫𝐚̆?

Perfecționismul relațional este, în esență, o formă de protecție. Dacă am o listă clară de criterii și mă țin de ea, îmi spun că pot evita dezamăgirile, relațiile toxice sau partenerii care nu mă înțeleg. 𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐮𝐧 𝐦𝐞𝐜𝐚𝐧𝐢𝐬𝐦 𝐚𝐥 𝐩𝐚̆𝐫𝐭̦𝐢𝐢 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐩𝐫𝐚𝐯𝐢𝐞𝐭̦𝐮𝐢𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐮𝐧 𝐦𝐨𝐝 𝐝𝐞 𝐚 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞: „𝐍𝐮 𝐯𝐨𝐢 𝐥𝐚̆𝐬𝐚 𝐩𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐦𝐚̆ 𝐫𝐚̆𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐧𝐨𝐮.”
Dar acest scut devine, uneori, o barieră. Ne ține departe nu doar de suferință, ci și de potențiala bucurie a unei conexiuni reale. Pentru că adevărul este că niciun om, oricât de „lucrat” ar fi, nu poate fi perfect.

𝐈𝐦𝐩𝐞𝐫𝐟𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐜𝐚 𝐞𝐬𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐚 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢

Suntem, în esență, imperfecți și vulnerabili. Indiferent de cât de carieriste suntem, de câte cărți citim sau de cât de multe realizări adunăm, rămânem umani. 𝐒̦𝐢 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐯𝐢𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐩𝐚𝐜𝐡𝐞𝐭 𝐜𝐮 𝐧𝐞𝐩𝐮𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆, 𝐟𝐫𝐚𝐠𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐚 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐱𝐢𝐮𝐧𝐞.
Ceea ce căutăm, în adâncul nostru, nu este un partener „perfect.” Nu este cineva care să bifeze toate cerințele de pe listă. Este cineva care să ne vadă în imperfecțiunile noastre, care să rămână alături chiar și când nu suntem la înălțimea standardelor pe care ni le-am impus singure.

𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐚̆𝐫𝐛𝐚𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫: 𝐢𝐧𝐯𝐞𝐫𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐫𝐨𝐥𝐮𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫

În dorința noastră de a evita durerea, am ajuns să transformăm procesul de relaționare într-un casting. Întrebăm:
• Cât de matur emoțional ești?
• Cât de mult ai lucrat în terapie?
• Poți să îmi susții standardele?
Dar în acest proces, pierdem contactul cu realitatea relațiilor umane. Relațiile nu sunt despre „bifarea” unor criterii, ci despre două suflete care se întâlnesc, se cunosc și învață să se accepte reciproc.

𝐍𝐮 𝐩𝐮𝐭𝐞𝐦 𝐜𝐞𝐫𝐞 𝐚𝐮𝐭𝐞𝐧𝐭𝐢𝐜𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐨𝐧𝐞𝐱𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐚𝐛𝐨𝐫𝐝𝐚̆𝐦 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐜𝐚 𝐩𝐞 𝐮𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐢𝐮 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐮𝐧 𝐣𝐨𝐛!

𝐂𝐞𝐞𝐚 𝐜𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐜𝐮 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞

La final, ceea ce ne dorim cu adevărat nu este un partener perfect. Este un partener uman. Cineva care să fie acolo, chiar și atunci când lucrurile nu sunt perfecte. Cineva care să poată spune: „Sunt aici, chiar dacă greșim, chiar dacă doare, chiar dacă este greu.”

𝐂𝐨𝐧𝐞𝐱𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐧𝐝𝐚𝐫𝐝𝐞, 𝐜𝐢 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐜𝐮𝐫𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐢 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥. Despre a lăsa scuturile jos. Despre a recunoaște că, dincolo de toate realizările și măștile noastre, suntem doar oameni care tânjesc să fie văzuți și iubiți exact așa cum sunt.
𝑃𝑒𝑟𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑖𝑠𝑚𝑢𝑙 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙 𝑝𝑜𝑎𝑡𝑒 𝑝𝑎̆𝑟𝑒𝑎 𝑜 𝑓𝑜𝑟𝑚𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑜𝑡𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑒, 𝑑𝑎𝑟 𝑒𝑠𝑡𝑒, 𝑖̂𝑛 𝑒𝑠𝑒𝑛𝑡̦𝑎̆, 𝑜 𝑐𝑎𝑝𝑐𝑎𝑛𝑎̆. 𝑁𝑒 𝑡̦𝑖𝑛𝑒 𝑑𝑒𝑝𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑑𝑒 𝑐𝑒𝑒𝑎 𝑐𝑒 𝑐𝑎̆𝑢𝑡𝑎̆𝑚 𝑐𝑢 𝑎𝑑𝑒𝑣𝑎̆𝑟𝑎𝑡: 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑥𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 𝑢𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑎𝑢𝑡𝑒𝑛𝑡𝑖𝑐𝑎̆.
𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎 𝑔𝑎̆𝑠𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑎 𝑐𝑜𝑛𝑒𝑥𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑡𝑟𝑒𝑏𝑢𝑖𝑒 𝑠𝑎̆ 𝑟𝑒𝑛𝑢𝑛𝑡̦𝑎̆𝑚 𝑙𝑎 𝑐ℎ𝑒𝑐𝑘𝑙𝑖𝑠𝑡-𝑢𝑟𝑖 𝑠̦𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑖̂𝑚𝑏𝑟𝑎̆𝑡̦𝑖𝑠̦𝑎̆𝑚 𝑖𝑚𝑝𝑒𝑟𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒𝑎 – 𝑎 𝑛𝑜𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑠̦𝑖 𝑎 𝑐𝑒𝑙𝑜𝑟𝑙𝑎𝑙𝑡̦𝑖. 𝑃𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎̆, 𝑙𝑎 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙 𝑧𝑖𝑙𝑒𝑖, 𝑟𝑒𝑙𝑎𝑡̦𝑖𝑖𝑙𝑒 𝑛𝑢 𝑠𝑢𝑛𝑡 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑝𝑒𝑟𝑓𝑒𝑐𝑡̦𝑖𝑢𝑛𝑒, 𝑐𝑖 𝑑𝑒𝑠𝑝𝑟𝑒 𝑐𝑢𝑟𝑎𝑗𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑎 𝑓𝑖 𝑣𝑢𝑙𝑛𝑒𝑟𝑎𝑏𝑖𝑙 𝑖̂𝑚𝑝𝑟𝑒𝑢𝑛𝑎̆.